Home » Istorie » Efectele pe termen lung ale atacului atomic de la Hiroshima şi Nagasaki

Efectele pe termen lung ale atacului atomic de la Hiroshima şi Nagasaki

Efectele pe termen lung ale atacului atomic de la Hiroshima şi Nagasaki
Publicat: 24.10.2016
Numărul total al victimelor bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki nu a putut fi comunicat cu exactitate. Unele rapoarte afirmă că acesta este cuprins între 129.000 şi 240.000, pe când alte voci spun că numărul victimelor este mult mai ridicat.

Bomba atomică lansată de către aviaţia Statelor Unite purta denumirea de „Băieţelul”. La 16 ore după ce bomba a fost lansată, preşedintele Truman a cerut capitularea Japoniei, iar în momentul în care cei din urmă au refuzat, a ordonat lansarea celei de-a doua bombe atomice asupra oraşului Nagasaki.

Jumătate din numărul victimelor s-a înregistrat doar în prima zi a atacului, iar cealaltă jumătate pe parcusul lunilor şi anilor următori, mare parte din victime decedând din cauza arsurilor, radiaţiilor şi cancerului. O consecinţă dezastruoasă  a fost reprezentată de efectele pe termen lung survenite în urma acestui eveniment, iar în anul 1945 nimeni nu ştia dacă acestea au impact asupra mediului sau asupra populaţiei. Însă, răspunsul a fost extrem de dur: urmările au afectat puternic oamenii.

Cazurile de leucemie au crescut

În anii imediat următori, oraşele au devenit o ţintă a leucemiei, acesta fiind cel mai îndelungat efect, ajungând la apogeu în anul 1950. De asemenea, a crescut riscul apariţiei şi altor tipuri de cancer, printre care cel tiroidal, cancerul de plămâni  şi cancerul de sân. Primul caz de cancer tiroidal a fost făcut public abia în anul 1957, cancerul de plămâni a fost pus în corelaţie cu explozia atomică încă de la începutul anilor 1950, iar în anul 1972 s-a estimat că în jur de 3.800 de persoane au murit din cauza acestui tip de cancer. În ceea ce priveşte apariţia cancerului de sân, femeile cu vârsta cuprinsă între 22 şi 30 de ani fiind cele mai predispuse.

S-a estimat că riscul apariţiei cancerului în cazul unei persoane care a fost expusă acestor radiaţii este de 3 ori mai crescut decât în cazul uneia care nu a intrat în contact cu acestea.

Anemia a devenit tot mai frecventă

Anemia este o boală care se manifestă prin faptul că organismul nu creează destule globule roşii, iar efectul acesteia poate dura până la 10 ani în cazul anumitor pacienţi.

Apariţia cataractei

Cataracta apare atunci când pupilele devin înceţoşate. Poate dura până la câţiva ani până când aceasta se dezvoltă, iar primul caz de cataractă a apărut la 3 ani după acest nefast eveniment. Vârsta şi distanţa faţă de locul exploziei sunt factori cruciali în ceea ce priveşte dezvoltarea acesteia.

Apariţia cicatricilor cheloide

În anul 1946, această afecţiune a început să se dezvolte. Aceasta se manifestă prin apariţia în locul unei cicatrici a unei umflături, crezându-se că apare din cauza radiaţiilor. Aceasta este similară unui crab, având aceeaşi formă. Populaţia care trăieşte la distanţa de aproximativ 1 kilometru faţă de explozie prezintă un risc de 60% de dezvoltare a acestora.

Complicaţii apărute la naştere

În Nagasaki s-a înregistrat o rată crescută a mortalităţii infantile şi a nou-născuţilor decedaţi. Studiu a fost reallizat prin monitorizarea a 98 de femei însărcinate  dintr-o zonă aflată la 2 kilometri de epicentrul exploziei. Mai mult, studiul a demonstrat că unul din 4 bebeluşi ai căror părinţi au supravieţuit exploziei prezintă dizabilităţi  cognitive. Dezvoltarea normală a acestora este afectată, mulţi dintre aceştia având o înălţime sub medie sau suferind de microcefalie, o afecţiune în care mărimea capului este mai mică decât în mod normal.

Efecte negative asupra mediului înconjurător

În momentul în care bomba a explodat, totul a fost distrus. A existat teama că vor exista întinse suprafeţe de pământ pustii, unde nu se va putea trăi şi unde nu se va mai dezvolta nimic. Însă, în anul 1946 a apărut o urmă de speranţă, atunci când florile de oleandru au început să apară din nou. În timp, nivelul de radiaţii a scăzut, iar astăzi zona este considerată ca fiind în siguranţă. S-a reuşit reconstruirea oraşelor, iar în anul 2010 populaţia Hiroshimei era  de 1.2 milioane de locuitori, iar cea a oraşului Nagasaki de 446.000 în anul 2009.

Cu toate că oraşele au fost reconstruite, încă se mai păstrează urme ale dezastrului atomic din luna august a anului 1945.

Sursa: War History Online

Citeşte şi:

Supravietuitorul: japonezul care a scapat cu viata dupa cele doua atacuri cu bomba atomica

A murit ultimul supravieţuitor al echipajului care a lansat bomba atomică de la Hiroshima. Peste 140.000 de oameni şi-au pierdut viaţa atunci

65 de ani de la primul atac nuclear

71 de ani de la cel de-al doilea atac nuclear lansat de americani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...